Faceți căutări pe acest blog

sâmbătă, 18 noiembrie 2017

PSD vs. triunghiul occidentalizării

În acest moment ne aflăm în societate - și implicit și în politică - la mijlocul unui conflict major. Pe de o parte un "triunghi al occidentalizării" format dintr-un pilon istoric (Transilvania), unul economic-tehnologic (revoluția post-industrială) și unul mai slab, de natură intelectual-ideologică. Un om poate aparține simultan mai multor piloni.

Pe de altă parte o paradigmă agrar-fanariotă, cu mici componente ale epocii industriale, și această paradigmă cu trei piloni de susținere:

- elita mafiotă ("o Românie occidentală e una în care dacă fur din bugetul statului sau localității ajung la închisoare iar eu nu-mi pot câștiga existența altfel decât prin furt")

- oamenii blocați ("nu pot să aleg calea superioară din punct de vedere material a occidentalizării pentru că nu-mi permite vârsta / educația / infrastructura din zona în care trăiesc")

- partea mediocră a birocrației ("nu am inteligența sau capacitatea profesională necesară pentru a ține pasul cu o Românie occidentală").

Un mod simplu de a conștientiza cine are mai mari șanse de a câștiga conflictul: hai să ne gândim ce crede fiecare din tabere că s-ar întâmpla după o victorie cu cealaltă tabără. Exemplu: dacă noi doi ne certăm, scenariul ideal pentru mine fiind ca într-un final tu să-ți iei zborul, iar scenariul ideal pentru tine fiind ca eu să cedez, e clar care din noi are o șansă mai mare de a-și atinge obiectivul.

O victorie a triunghiului occidentalizării implică modernizarea într-un ritm susținut a societății românești, în sensul acestei postări mai ales zonele geografice rămase acum în urmă. Biologic acest lucru deja se întâmplă, economic evoluțiile fiind de asemenea și în genere pozitive (o comparație cu 1991 nu cred că-și are rostul). Procesul este lent datorită opoziției feroce a PSD, care-și apără "nevoile și neamul", adică paradigma, dar în contextul globalizării și prezenței României în UE este unul ireversibil. Fondul ideatic naționalist este prea slab în țara noastră pentru a crea o situație de metastază pe model ungar sau polonez. Românii votează cu picioarele pentru Vest, oricare-o fi: vestul Europei sau vestul României (în sens nu neapărat geografic ci și economic sau intelectual). Nimeni nu vine în Ialomița sau în Vaslui sau în alte feude PSD.
Pe termen mediu și lung, PSD ar deveni astfel stăpânul unor zone depopulate, cu pondere mică în parlament și/sau care-i scapă din mână. Procesul de fapt deja are loc. Relevante în acest sens au fost rezultatele din Moldova (nu republica...) din 2014 și numărul imens al localităților unde s-a protestat în februarie 2017. Partidul ar deveni din ce în ce mai radical, mai naționalist și mai irelevant, pășind cu consecvență pe drumul PRM, cu scorurile mici ale acestuia cu tot.

Este un scenariu posibil? Da.
Este unul lent? Desigur.
Este un scenariu improbabil? Păi... să-l comparăm cu scenariul în oglindă: care e visul PSD și ce s-ar întâmpla cu triunghiul occidentalizării în acest scenariu conform PSD.

După desființarea DNA, supunerea totală a SRI și înlocuirea președintelui Iohannis cu o figură convenabilă măcar unora din afaceriștii partidului, PSD crede că România s-ar întoarce la liniștea din 1992 sau 1960 sau 1803. Boierii județeni ar păși falnici pe câmpiile patriei, țărani nenumărați plecându-și ceafa pe ogoare iar fetițe în cămeșuțe dalbe zorindu-se să le pupe degetele. Toată România s-ar uita doar la Antena 3. Accesul la Facebook ar fi permis cetățenilor României doar pe grupurile "De ce iubim PSD" și "Chezășie întru Demnitate - Partidul Social Democrat, garant al neatârnării neamului". Pe modelul maghiar, PSD ar câștiga zeci de ani alegeri oficial libere - un Reich de un milion de contracte, nu de o mie de ani.
Dacă presupunem prin absurd că pașii în această direcție nu ar fi preîntâmpinați de o revoluție stradală de proporții în sens contrar, apare totuși o problemă. Activitatea PSD este dominată chiar și acum de o tensiune: nevoia de a limita forța triunghiului occidentalizării vs. nevoia de a colecta resurse de la oamenii din triunghi.

Ce vreau să spun aici? PSD are nevoie de bani pentru a servi nevoile și pentru a menține loialitatea celorlalți doi piloni din paradigma sa, dar economia paradigmei sale este falimentară. Partidul nu are capacitatea de a genera un model economic care să se susțină pe sine. El are nevoie de taxe și impozite din economia reală, occidentală. În același timp existența triunghiului occidentalizării îl împiedică să subjuge România - uită-te cât de nervoși sunt liderii PSD și uită-te la faptul că au nevoie să iasă în stradă deși sunt la putere. Contradicția între cele două priorități ale PSD e fatală:

Să elimine PSD clasa de mijloc prin mijloace violente sau prin izgonire în străinătate? Astfel PSD ar reduce forța triunghiului, dar ar elimina în mod definitiv și capacitatea sa de a colecta resurse din triunghi.

Să părăsească România Uniunea Europeană? Astfel PSD ar întrerupe fluxurile de capital și cunoaștere care susțin triunghiul dar iarăși: la revedere, bani.

"Jos multinaționalele"? Da, multinaționalele sunt vectori majori în triunghiul occidentalizării. Dar și surse consistente de venituri.

Pot da zeci de exemple de astfel de contradicții. Modul în care diferiți lideri s-au poziționat față de triunghi și față de aceste contradicții descrie istoria partidului.

În concluzie, până și în scenariul ideal pentru PSD ceva crapă. Ori partidul face prea multe concesii, alimentând astfel forțele care-i "sapă" influența în societate și distrugându-se pe sine, ori se pomenește în scenariul PCR din 1989, patronul unei nații înfometate (dar acum și îndatorate) care-l execută cu furie.

Pronosticul meu pe termen mediu este separarea apelor. PSD se va diviza, de facto sau de iure, între "puri" și "pragmatici". Primii, continuatori ai PRM și într-o oarecare măsură ai PSM, vor apăra cu îndârjire paradigma agrar-fanariotă indiferent de costuri și ignorând lipsa de sustenabilitate a unei societăți pe modelul dorit de ei. Al doilea grup va bâjbâi în găsirea unui contract social mai dens cu triunghiul occidentalizării.

Cine crede că e vorba aici de justiție sau lupta contra DNA nu vede toată imaginea. Inocența PSD din acest punct de vedere e șocantă și înduioșătoare. De fapt e vorba de confruntarea între două modele civilizaționale.


miercuri, 15 noiembrie 2017

21 decembrie al PSD

Avertisment: acest text conține obscenități.

A fost foarte ironic că totul a început cu discursul Rovanei Plumb, un soldat disciplinat dar în fond insignifiant al mafiei. Înaintea ei vorbiseră Codrin și Olguța. Simțiseră că ceva nu era OK în mulțime, dar nu spuseseră nimic celor care așteptau răbdători la marginea scenei. Doar ochii atenți ai lui Stănescu citiseră în pașii lor de după încheierile de discursuri o nemulțumire nelalocul ei. Baronul de Olt a invitat-o în tăcere pe Rovana să pășească în fața membrilor de partid - cu un gest de o gentilețe ciudată. Rovana nu și-a dat seama sau nu i-a păsat. Oricum după aceea nu a mai contat.

În fața ochilor ei se aflau, la ora 19:26, zeci de mii de membri obișnuiți și de angajați ai primăriilor aflate sub controlul Partidului. Costul ridicat al benzinei limitase aria de selecție la județele din Muntenia, dar acest lucru era mulțumitor pentru elita Partidului, fiind vorba de singura zonă geografică în care mai aveau încredere totală. Activiștii din Oltenia, ca de obicei mai zeloși, chemaseră și o parte din bătrânii bolnavi care depindeau de asistență socială pentru a-și putea cumpăra mâncare. Vremea se răcise, iar mulți din participanți se zgribuleau în geci de fâș, prea subțiri pentru o seară de noiembrie în capitală. Doar pensionarii din București, un grup de nădejde și la bine dar mai ales la greu, acum aflat în stânga scenei, arătau aceeași energie ca la început. Practica de la Cotroceni din ianuarie le prinsese bine, erau încrezători și dinamici. Doar în colțul lor se mișcau bețele ce susțineau afișe ("Jos DNA!", "Jos Sorosz!", "Împreună cu Liviu Dragnea / Alături de Liviu Dragnea!"). Restul mulțimii era tăcută și nervoasă. Nu prea înțelegeau de ce sunt acolo, iar absența mâncării sau băuturii îi indispunea. Cu groază câțiva începuseră să se întrebe câte alte discursuri o să mai fie până când vor fi urcați în ordine alfabetică în autobuze, ca să poată ajunge acasă, la căldură.

Discursul Rovanei Plumb a fost banal de prost. Energia scrijelită a primelor fraze s-a topit într-un maldăr monoton de acuzații, fraze fără final, referințe la victoria din 2016 și imprecații la adresa tuturor celor care nu erau acolo: Iohannis, Kovesi, Uniunea Europeană, multinaționalele și neidentificați "trădători de țară și de neam". Era peste putință să găsești un fir călăuzitor, o concluzie sau o idee principală. Oricum nimeni nu încerca să facă asta: mulțimea începuse să murmure, închegând mici discuții, iar liderii din spatele scenei numărau pe ceasul iPhone-urilor aurite minutele până la chermeza post-miting.
Din spate a pornit la ora 19:39 un vuiet. Luni mai târziu, pe șezlongurile din Bahamas, președinții de CJ care scăpaseră întregi observau amar că sursa era tocmai gura de metrou de lângă fostul sediu al Fundației Soros. Vorbitoarea s-a pomenit în situația jenantă în care două treimi din asistență se întorsese cu fața spre zgomot. Pumnii activiștilor de rang mediu se pogorâră asupra argeșenilor, încercând să-i disciplineze, dar în sectoarele cu manifestanții din celelalte județe stupefacția celor care trebuiau să controleze membrii obișnuiți de Partid era totală și completă.
Rovana Plumb tăcu iar vuietul se răspândi, devenind o furtună.
"Vrem. Să. Furăm.
Vrem. Să. Furăm.
VREM. SĂ. FURĂM
Vrem să furăm!
Vrem să furăm!"

Olguța păși pe scenă și făcu un semn vizibil către crema TSD, plasată strategic în primele rânduri. Din piepturile tinere și voioase ale amantelor de deputați, cărătorilor de tăvițe și progeniturilor de senatori care la 25 de ani nu reușiseră să termine nici măcar o facultate particulară izbucni o scandare veselă, dinamică, plină de optimism:

"P*la lui Dragnea
Noi sugem p*la lui Dragnea
Până la moarteeeee
Noi sugem p*la lui Dragneaaaaaa"

În spatele lor însă, tinerii PSD-iști care fuseseră obligați să-i voteze președinți de organizații ezitau. Tăcerea deveni apăsătoare pentru TSD-iștii de elită, care încercară să înceapă strofa a doua:

"C*rul lui Dragnea
Noi lingem c*rul lui Dragnea"

Cântecul se opri brusc într-o liniște asurzitoare iar după câteva secunde de panică tinerele parlamentare și tinerii secretari de stat începură să se înghesuie spre Muzeul Național de Geologie, unde își parcaseră Mercedes-urile. Horia Nasra, care se afla chiar în spatele TSD, dădu îngrozit din cap. Partidul se deșira în fața lui.

Dar nu numai acolo. Liderii locali din PSD Teleorman, oameni care furaseră cu cerbicie și hotărâre zeci de ani, fură înghiontiți. Erau atât de șocați că sclavii pe care îi mânaseră de decenii îndrăzneau să-i atingă, că nu reacționară de fel, lăsându-se duși de valul fâșurilor precum cadavre pe talaz. Vocile noduroase ale responsabililor cu controlul PSD Tulcea se făcură auzite degeaba: nu mai erau ascultați, iar membrii partidului dădeau să plece. Șefii de direcții inutile din primării de comune cu trei locuitori, polițiști locali cu două clase și amanți de primari în mod secret homosexuali încercară să-și domolească robii, întâi apucându-i de geacă iar apoi lovindu-i. Primiră pumni înapoi. Haosul din sectorul tulcean, bine delimitat înainte de miting conform planurilor CEX al Partidului, se răspândi înspre ialomițeni, care începură să strige o litanie de înjurături și cereri. Cea mai puternică dintre ele, rostogolindu-se dinspre mulțime spre scenă și spre spațiul liber ca o carie lăsat de TSD-iști, era: "Ne e foame".

Cu o față împietrită, Codrin Ștefănescu se întoarse spre Stănescu:
- Ne-au tras-o țiganii. Oamenii lui Vanghelie. Și știam că trebuie să lăsăm sectorul 5 acasă!

Antena 3 opri emisia. RTV continuă, o greșeală care poate că a fost cauza decisivă a ce s-a întâmplat în zilele următoare dar care în clipa aceea a părut un detaliu.

Rovana rămăsese pe loc, o jucărie stricată care-și mișca buzele în gol fără să rostească ceva. Cuvântul "foame", rostit de mii de voci, îi ardea în urechi. Ecaterina Andronescu porni lent pe scenă ("ce idioată sinistră!" își șopti printre buze Olguța Vasilescu) și, apucând-o pe după umăr pe Rovana, rosti colegial:
- Vă mulțumim pentru participare, mitingul s-a termi...
Un afiș anti-Iohannis făcut ghemotoc, mare cât o nucă de cocos, porni din mulțime și îi rată cocul pe de puțin. Ecaterina păli și fugi spre marginea scenei. Căutând în poșetă sticla de vodcă, Olguța Vasilescu remarcă spre Codrin Ștefănescu:
- Numai femeile țin situația în mână. Că dacă depindeam de voi, bărbaților... sunteți niște...
Ridică surprinsă capul. Vorbea în gol - Codrin dispăruse de lângă ea și în acel moment se afla la jumătate de kilometru distanță, fugind pe mijlocul bulevardului Iancu de Hunedoara, stropi de sudoare curgându-i pe nări, costumul tremurând pe el, ceasul scump clănțănindu-i în același ritm cu dinții. De frică, uită de intersecția cu Tunari și fu strivit de Dacia unui electrician care se întorsese pentru câteva zile din Olanda.

În Piața Victoriei, jandarmii reușiră să salveze un autobuz de la a fi dat pe spate, dar nu și pe al doilea. În timp ce voci nervoase bubuiau în stații de emisie-recepție, cerând ajutoare, miile de PSD-iști de rând reușiră ceea ce oamenii aflați de cealaltă parte a baricadei politice doar visaseră: trecură de Piațeta Regelui. Puținii jandarmi care le stăteau în cale fuseseră vânturați de o pădure de brațe întremate de căldura ce le intra în artere: micuțul marș dăduse mulțimii energie. Mai mult: un zvon insistent și percutant le dăduse de înțeles că la sediul din Kiseleff era mâncare.
Zvonul era adevărat. Liderii mari și adevărați ai Partidului care-și numărau averea în zeci de milioane de euro planificaseră o ședință informală și privată de plescăit, chefuit și analizat situația. Mulțimea se amuză la dărâmarea ușii exterioare, de parcă erau în clasa a 7-a la lapte-gros. Apoi pătrunseră ca o furtună în sediul propriu-zis. Printre sutele de pliante rămase neutilizate din 2004, membrii de rând ai partidului găsiră melci, fripturi rumenite, salam, cașcaval afumat, icre de Manciuria, franzele albe ca obrazul de bebeluș, cutii cu ananas, vodcă de o mie de euro sticla, caviar, vin alb din Chile și vin roșu francez, câteva kilograme de roșii de import, cartofi prăjiți, portocale rumene, cinci borcane cu muștar, ulei, somon negătit, ceafă de porc, înghețată de vanilie, mici și zeci de cutii de bere Stella Artois. Totul se devoră. Un băiat din Ilfov chiar a mușcat dintr-un portret al lui Liviu Dragnea; gesturile dibace cu care se cățărase pe o masă purtând soclul de bronz al lui Adrian Năstase atraseră atenția mulțimii asupra omniprezentelor rame care le zăceau deasupra capetelor. Figura baronului bogat amenințat de OLAF, zâmbind amar-ștrengar ca un argat îmbătrânit înainte de vreme, deveni epicentrul furiei. Pentru ei, el era în acea clipă toate lucrurile de care se temeau și pe care doreau să le distrugă; îl călcau în picioare și se gândeau la toate averile pe care le făcuseră, pe spatele lor, grăsanii de la vârful organizațiilor, averi la care și ei - membrii de rând - visaseră dar pe care nu le-au putut avea niciodată. Apoi veni rândul distrugerii faxului Partidului și călcării în picioare a tonelor de hârtii pe care imprimat cu grijă statutul PSD - dar nu ediția curentă ci una caducă, care fusese modificată de câteva ori, congres după congres.

Jandarmeria a afirmat după aceea că incendiul fusese pornit înainte de sosirea celui de-al doilea grup al forțelor de ordine. Adevărul nu s-a mai putut ști niciodată. Revolta se răspândea în unde concentrice, precum un contract de șmen cu banii statului aruncat într-un lac toxic. Fără Codrin Ștefănescu și mai ales fără fax, partidul era blocat. Câțiva parlamentari isteți au chemat Uber-uri și au pornit spre Otopeni. Cei care și-au chemat șoferii au descoperit cu stupefacție că aceștia dispăruseră de tot printre blocuri, prelingându-se de parcă n-ar fi ființat niciodată.

În timp ce milioane de oameni se uitau uluiți la RTV sau Digi, nevenindu-le să creadă ce vedeau, zeci de mâini se aplecară peste tastaturi, compunând meme-uri cu textul "Am găsit la sediul PSD..." și infinite variații, texte întovărășite de poza unui miner autentic din 1990. Puțin după ora douăzeci și trei televiziunile de știri anunțară că vâlvătăi se ridicau din sediile PSD Vaslui și PSD Bacău. Pionii începuseră să-și mănânce regii.


marți, 14 noiembrie 2017

Replica PSD

Partidul își va scoate oamenii în stradă. Politica e văzută în PSD drept un joc de sumă zero în curtea școlii lui Hobbes. În plus trebuie semnalat afaceriștilor din teritoriu și membrilor obișnuiți, altfel vulnerabili și volatili, că hamsterul de pe roată e încă viu.

Pentru ce va susține PSD că se va ieși în stradă:
1) pentru dreptate
2) pentru Dragnea
3) pentru programul de guvernare
4) împotriva Soros, OLAF, UE, practic tot ce e extern, nou, sofisticat, netradițional

Elementul 1 ("dreptatea") are de-a face cu corupția, în absența ideologiei singurul element care unește acum membrii PSD. Într-o paradigmă în care corupția e legea, e drept să furi și e nedrept să fii prins și condamnat. Ecuația e simplă: o elită de două mii de oameni (parlamentari, președinți de CJ, rudele lor, prietenii lor care se întâmplă să aibă SRL-uri cu un angajat și 400 de contracte cu statul/primăria) utilizează 200 de mii de membri ca să mobilizeze trei milioane de voturi ca să fure de la 11 milioane de (alți) cetățeni aflați în țară acum. Este o operațiune identică cu acapararea unei națiuni de către o armată străină. Este misiunea sacră a PSD, idealul neîntinabil al partidului, logica existenței sale. Nimeni din PSD nu înțelege că așa ceva e paralel cu Europa, ființând mai degrabă la intersecția dintre Belarus și o țară africană medie. Sau că e modelul civilizațional fanariot, depășit de vreo 300 de ani iar în Ardeal non-existent de fel. Vor lupta pentru apărarea a ceea ce ei văd ca fiind dreptul lor de a fura nu cu arma în mâna ci cu ... ștampila în mână - ștampila cu care se valorifică contractele dubioase în favoarea clientelei.
Cei două mii de oameni, cu mici excepții, sunt acum pe Coasta de Azur, cumpărând cizme de 18 mii de euro. Nu vor vedea nici măcar o imagine de la miting, au cumpărături importante de făcut pentru sezonul de iarnă. În piață va fi partidul real, cei care se află într-o situație mai gravă decât votanții PSD: ca și votanții ei primesc pensii și mici ajutoare sociale, dar spre deosebire de votanți trebuie să muncească pentru partid, inclusiv să lipească afișe iarna prin nămeți, să-și convingă familia să voteze PSD și alte nebunii. În schimbul acestor eforturi ei nu primesc nimic decât cel mult un pic de atenție. Ei sunt veșnicii fraieri ai elitei, subiectul etern de amuzament la conclavele de vârf, sclavii și pionii PSD, vitele din jugul partidului. Pentru speranța că o dată, măcar o dată o să aibă și ei un loc de muncă pe salariul minim pe economie, un păhăruț de vin fiert sau eliberarea unui act de la primărie în cinci zile în loc de șapte, ei se lasă exploatați ani și decenii la rând. Asta înseamnă inclusiv a ieși zilele astea în stradă pentru a apăra dreptul Șefului Ăl Mare de a cumpăra al treilea elicopter, cine știe, poate ne cade și nouă o rotiță. De asemenea, vor fi pontați, ceea ce înseamnă o șansă de a căra o tavă cu cafele pentru președintele CJ. La ora unsprezece dimineața. Peste trei luni. O singură dată.

Elementul 2 ("Dragnea") e aproape irelevant. PSD e o mafie cu scopuri concrete, nu un cult religios din Evul Mediu! Deja Firea și Olguța își ascut cuțitele. Le-ați văzut la DNA, în apărarea lui Dragnea? Sau pe Tudose? Aha.

Partidul va renunța la Dragnea. Nu are, literalmente, cum să nu o facă. Dar înainte de acest sacrifiu vrea să strige la lună din toți bojocii, un cuvânt care să le cuprindă furia pe modernizare, furia pe propriul destin, furia pe DNA, furia pe lumea pe care nu o înțeleg și pe care nu o controlează. Vă amintiți statisticile conform cărora 75% din români cred acum că țara merge în direcția greșită? La o analiză mai profundă, cred că puțini membri sau votanți PSD cred că țara merge în direcția bună. Și ei, și protestatarii pro-justiție sunt nemulțumiți. Cocteilul cu furie e plin.

Elementul 3 ("programul de guvernare") e de fapt însumarea elementelor 1 și 4 sub o umbrelă pozitivă. Ceea ce mă duce la ...

Elementul 4 - "opoziția la nou". El e autentic. În România există (nu multe) milioane de oameni dezorientați și furioși că lumea lor a apus. Ei vor scanda pentru Sergiu Nicolaescu, Sevilla '86, pionieri, uzina-cu-stemă pe frunte, filmul "Dacii", Adrian Păunescu, tovarășii directori care le ordonau viața asigurând un calm infinit mai mare decât acum, micul furt din fabrică, micul peșcheș, România în care copiii lor ar fi stat acasă. PSD e singurul partid care le vorbește și este, de fapt, alături de A3/RTV, singura parte a societății care manifestă un minim interes față de ei.

Mila față de ei e o reacție naturală. Dar nu trebuie să acopere tot. Acești oameni votează, validând o șleahtă care fură de la toți românii, nu numai de la ei. Mai important, din motive obiective de natură istorică nu au o cultură a protestelor civice și pot ușor exploda. Poate împotriva elitei PSD care îi folosește - poate împotriva societății în ansamblu. Un om din angrenajul de jos al PSD, dintr-un oraș mort și disperat, mă întreba în vremea protestelor din ianuarie dacă noi, cei care ne opunem OUG 13, "vrem război civil". Mă marchează și acum imaginea de după protestele de la Cotroceni, când pe jos era un gunoi incredibil (link), imagine disonantă față de protestatarii din Victoriei care curățau după ei. Oamenii de stânga care idealizează pierzătorii revoluției post-industriale, imaginându-și muncitorii eroici din 1987 sau 1989, vor avea șocuri consistente. Vorbim de o generație acum amară și extrem de furioasă. Elita partidului îi manevrează foarte bine prin canale de comunicare virulente - posturi de televiziune la care non-PSD-iștii se uită în glumă, site-uri aparent obscure, grupuri pe Facebook invizibile pentru marea majoritate a românilor. Elita PSD crede că intensitatea înseamnă forță - mesaje mai dure egal voturi mai multe. Calculul e greșit, bazat pe o confuzie psihologică simplă. Rezultatul însă e cel care contează: oameni duși dincolo de capătul răbdării, care se văd actori într-un război confuz dar relevant pentru ființa lor. Dacă PSD scapă un pic biciul din mână sau dimpotrivă vrea să creeze haos, demonstrațiile hipsterilor vor deveni exemple obiective de comportament luminos.

În ecuație trebuie adăugată și dispariția fibrei elitei de altă dată. PSD n-a mai fost de mult timp un partid social-democrat, dar acum e un partid ... fără PSD-iști (Tudose e ultimul). Școala calmului, a partidului mămos și serios e pe cale de dispariție. Dragnea fusese transferat din PD. Post-Dragnea, scena PSD e acoperită la vârf de 1) PRM-iști autentici, adică doctoranzi într-ale țicnelii și 2) non-entități interesate strict de bani, care nu conștientizează foarte clar efectele a ceea ce ei zic (mă gândesc în special la primărița celui mai murdar și prost administrat oraș din România). Liderii din prima categorie nu pot fi raționali - își derivă identitatea și autenticitatea din iraționalitate. Liderii din a doua categorie nu au IQ-ul (politic) necesar pentru a dezvolta o atitudine rațională, merg pe val.

Cred că prea rar ne întrebăm "Și cum se va termina?". PSD nu poate opri o revoluție post-industrială, o poate cel mult încetini. În lipsa unei competiții electorale pe spațiul românilor care se pomenesc în afara istoriei, ne vom pomeni în 2019-2020 cu un PSD care-și asumă și mai deschis toxicitatea, adică un partid naționalist, extremist conservator anti-UE și anti-SUA de 35%. Totul-pentru-Țară 2 sau un PRM deluxe, care însă de data asta va avea structuri foarte solide și o șansă majoră de a câștiga prezidențialele. Ca notă de subsol, pentru PSD propagarea ideii că trebuie să părăsim UE e doar un pas, iar din 2009 și până acum partidul a făcut ditamai maratonul.

Dacă Ponta se mișcă cu talent sau dacă ALDE începe să devieze inteligent (există deja mici semnale), un PSD viril-legionaroid de 15-17%, cu Olguța ținând discursuri înflăcărate pe stadioane în timp ce Codrin Ștefănescu mărșăluiește prin tribune cu steagul Daciei, e o posibilitate.

Schimbarea e lentă și dureroasă - nu se ia nicio măsură pentru accelerarea ei într-un mod nedureros. Învățământul românesc în continuare produce oameni nepregătiți profesional pentru lumea în care ne aflăm. Cu toate acestea, protestul PSD trebuie văzut drept prima asumare a unei înfrângeri. Acum 20 de ani partidul și partea din societate pe care o reprezentau erau clar majoritari. Acum 10 ani lupta anti-corupție era doar o tuse sâcâitoare. Acum PSD trebuie să facă mitinguri ca să-și arate sieși că există, că e o organizație formată din oameni vii și nu doar o colecție de contracte pe bani mulți, cam câte ar încăpea într-un plic A4 ceva mai plinuț. Partidul aflat la putere trebuie să iasă în stradă (!!), atât de puțin mai înseamnă puterea statului într-o societate în rapidă schimbare - și atât de puțin mai e respectivul partid capabil să o utilizeze.

Pentru pierzătorii revoluției post-industriale, însă, nu mai e nicio șansă. Un partid cu viziune pe dezvoltarea zonelor rămase în urmă ar trebui să aibă învățământul și infrastructura pe mână cel puțin 10 ani. (PSD-iștii care au citit fraza anterioară și-au concentrat ochii asupra cuvintelor "învățământul" și "infrastructura", imaginându-și imediat contracte grase). Un asemenea partid nu există în România. Timpul le va rezolva, foarte încet, pe toate. Dar până atunci vom avea un cor al țipetelor și strigătelor, unele mimate la comandă, unele autentice, mascate de situația de moment.


miercuri, 26 iulie 2017

Poziționarea liberală a USR - perspective electorale

Parlamentarii din platforma "USR Liberal" mi-au cerut să analizez perspectivele electorale ale poziționării Uniunii ca partid liberal. Cu acordul lor, analiza e făcută publică.

1. Puncte de pornire

La ultimele alegeri parlamentare Uniunea Salvați România a primit 625 respectiv 629 de mii de voturi (Camera Deputaților / Senat).

Prioritățile Uniunii pentru viitor sunt menținerea și extinderea electoratului său.

Liberal, în acest document, înseamnă:
o viziune economică de dreapta, axată pe libertate economică
și
o perspectivă socială liberală, adică toleranță și respect pentru minorități indiferent de felul lor.
În alte cuvinte, axa principală o reprezintă protejarea libertății individuale în fața statului și în fața presiunilor sociale ce caută reducerea respectivei libertăți.

2. Electoratul USR – un electorat liberal

Pentru a înțelege datele care circulă în spațiul public cu privire la electoratul USR, este necesară o clarificare:
Un sondaj, precum cel efectuat de Kantar Media în luna septembrie a anului 2016, măsoară intenții de vot.
Un exit poll măsoară cine a votat de fapt, adică structura electoratului propriu-zis al unui partid.
Între un sondaj și un exit poll pot apărea diferențe majore datorită trecerii timpului și, mai concret, atacurilor adversarilor, demobilizării susținătorilor de un fel sau altul, mesajelor inspirate sau mai puțin inspirate, etc. De asemenea, marja de eroare a unui sondaj este prin definiție de 3-4 ori mai mare decât marja de eroare a unui exit poll.

De exemplu, între sondajul Kantar Media și realitatea măsurată prin exit poll-uri au apărut diferențe semnificative în ceea ce privește structura electoratului USR. Câteva dintre ele:

  • intenția de vot în rândul persoanelor cu vârsta între 18 și 29 de ani a crescut semnificativ (scor USR 6,2% în sondaj, 14,7% la vot)

  • intenția de vot în rândul persoanelor cu vârsta peste 60 de ani a scăzut (scor USR 8,5% în sondaj, 5,2% la vot)

  • susținerea pentru USR în rândul votanților cu educație primară s-a redus drastic, la o zecime din valoarea estimată inițial (scor USR 15,8% în sondaj, 1,3%-1,8% la vot în funcție de exit poll-ul utilizat).

Printre altele, acest lucru înseamnă și că afirmația „48% din electoratul USR ar vota în favoarea inițiativei Coaliției pentru Familie”, afirmație care face referire la o informație din sondajul Kantar, nu are drept subiect electoratul propriu-zis, măsurat prin vot al USR, ci electoratul care ar fi votat partidul în septembrie și în rândul căruia, până în ziua votului, au avut loc modificări importante, câteva fiind menționate mai sus.

Atunci, cine a votat USR și deci cine reprezintă electoratul partidului?

USR este un partid votat în principal de tineri și de adulții aflați la mijlocul carierei profesionale. Este vorba de persoane cu o educație peste medie, aflați în mare parte în metropolele cu o dezvoltare economică rapidă.

De ce „tineri și adulții aflați la mijlocul carierei profesionale?” USR a înregistrat cel mai mare scor dintre toate categoriile de vârstă în segmentul 25-34 ani (17,9%). Scoruri apropiate au fost înregistrate în rândul categoriilor 18-24 ani (13,9%) și 35-44 ani (13,2%). În afara acestor categorii, scorul USR scade odată cu vârsta:

7,8% în rândul votanților cu vârsta între 45 și 54 de ani
5,3% în rândul votanților cu vârsta între 55 și 64 de ani
3,3% în rândul votanților cu vârsta de 65 de ani și mai mult

De ce „ persoane cu o educație peste medie”? Performanța USR este extrem de inegală în ceea ce privește nivelul de educație al votanților, USR fiind în mare parte dependent de publicul educat și extrem de educat. Datele din exit poll-uri sunt sintetizate în tabelul următor:
Educație / exit poll
Avangarde
IRES
Primară
1,3 %
1,8 %
Medie
6,4 %
6,6 %
Studii superioare
22,7 %
22,3 %

Mod de lectură: "În rândul persoanelor cu studii superioare care s-au prezentat la vot la parlamentare, USR a obținut un scor de 22,7% conform Avangarde sau de 22,3% conform IRES."

Privind aceleași date altfel: două treimi din votanții USR au studii superioare. Trebuie precizat că un exit poll ia în calcul doar studiile finalizate; un student care urmează o facultate la nivel de licență dar care nu a finalizat-o încă este încadrată/încadrat la categoria „studii medii”.

De ce „orașele mari ale României?” Cu cât o localitate este mai mare, cu atât scorul USR este mai înalt. În București Uniunea a primit peste 25% din voturi, în alte municipii - în medie - 11%, în orașele non-municipii 5,2%, în satele care sunt centre de comună 4,2% și în satele aparținătoare 2,7%.

3. Ce poate ținti USR – ce trebuie să țintească USR

Conform unui sondaj realizat de Pew Research Center, viziunea conform căreia România este o țară profund și unanim conservatoare este una eronată. Doar o cincime din români merg la biserică măcar o dată pe săptămână. În termeni de valori:

  • 54% din români spun că guvernul nu trebuie să susțină răspândirea valorilor religioase
  • 52% cred că liderii religioși ar trebui să nu aibă o influență asupra politicii sau că ar trebui să aibă una extrem de redusă
  • 45% susțin că e mai bine ca societatea să fie compusă din oameni de naționalități, culturi și religii diferite.

De altfel, știm din realitatea concretă a politicii românești că apelul la valori tradițional-naționalist-identitar-conservatoare nu garantează succesul. În ultimii ani, cea mai explicită viziune de acest tip a fost enunțată de Victor Ponta în 2014 și l-a condus spre o înfrângere de dimensiuni majore.

Ce înseamnă în mod aplicat toate acestea? Conform ONU, aproximativ 3 milioane de români adulți se află în afara granițelor. Astfel, din cei 18,2 milioane de cetățeni aflați pe liste, în țară se află 15,2 milioane.

Utilizând cea mai mică valoare din cele 3 menționate mai sus, și anume 45%, acest lucru înseamnă că 45% din cei 15,2 milioane se opun existenței unei Românii omogene și înțeleg bogăția pe care o aduce unei națiuni varietatea etnică, religioasă, etc. 45% din 15,2 milioane persoane = 6,84 milioane persoane.

Însă nu toate aceste persoane ar opta pentru o viziune economică de dreapta. Presupunând că ei sunt împărțiți 50%-50% între o viziune economică de stânga și una de dreapta, bazinul aflat la dispoziția unei forțe politice liberale este de 1/2 din 6,84 milioane persoane = 3,42 milioane persoane, de aproape șase ori mai mult decât a obținut USR la alegerile parlamentare recent încheiate.

Pentru a înțelege cât de vast este acest electorat potențial, să precizăm că la ultimele alegeri parlamentare PSD a ocupat locul unu primind 3,22 milioane voturi pentru Senat și 3,20 milioane la Camera Deputaților.

Valoarea de 3,42 milioane persoane este de fapt o estimare prudentă, cu mari șanse de a nu cuprinde întregul bazin aflat la dispoziția unui partid liberal. Lucrurile stau astfel din două motive:

a) Demografia României este în continuă schimbare. În fiecare an 250 de mii de cetățeni români părăsesc această lume iar 180 de mii de tineri capătă drept de vot. După cum arată printre altele și sondajele ce măsoară opoziția față de inițiativa Coaliției pentru Familie, poziționarea față de teme liberale este extrem de dependentă de factorul „vârstă”: fiecare generație e mai tolerantă decât cea de dinaintea sa. Datorită modificărilor demografice constante și răspândirii valorilor post-industriale, în mod natural societatea românească devine, an de an și zi de zi, mai deschisă și mai tolerantă față de minoritățile de orice fel.

b) Nu au fost însumate voturile pe care le-ar primi din diaspora un partid liberal.

4. Competiția (sau mai degrabă lipsa de competiție) pe spațiul liberal

În ciuda apartenenței sale la Partidul Socialiștilor Europeni, PSD nu e interesat de protejarea drepturilor minorităților. Cu o excepție solitară, toți deputații partidului au votat în favoarea inițiativei Coaliției pentru Familie.

Partidul Național Liberal, după alegerea lui Ludovic Orban în funcția de președinte, este pe cale să își asume o identitate conservatoare. Un rol decisiv în acest sens îl joacă primarii din Ardeal, singurele repere electorale solide ale partidului. PNL a încheiat deja în timpul campaniei electorale un pact cu Coaliția pentru Familie, iar 86% din deputații PNL au votat în Parlament inițiativa Coaliției.

Într-o măsură cvasi-identică – 85% - parlamentarii ALDE și-au asumat susținerea Coaliției. (În plan comunicațional, "libertatea individuală" este înțeleasă de către liderii partidului în sensul protejării clasei politice de lupta anti-corupție). PMP s-a plasat chiar și mai la dreapta în planul valorilor sociale, 93% dintre deputații formațiunii politice votând pentru referendumul dorit de Coaliție.

Cum UDMR își asumă exclusiv electoratul de etnie maghiară iar singurele discuții consistente privind apariția unui nou partid au de-a face în acest moment cu platforma Demos, adică o stângă economică și socială, spațiul liberal este abandonat de către întreaga scenă politică, după cum arată imaginea următoare:



Valori non-conservatoare
Valori conservatoare
Stânga economică
Partidul Demos, când și dacă acesta se va lansa
PSD (evitând însă măsurile economice care ar afecta nivelul de trai al liderilor partidului)

Dreapta economică
Spațiu liber
PNL și, într-o bună măsură, PMP și ALDE

Dacă nu poți vedea imaginea de mai sus, lucrurile stau așa:

Stânga economică și valori conservatoare: PSD (evitând însă măsurile economice care ar afecta nivelul de trai al liderilor partidului)
Stânga economică și valori non-conservatoare: Partidul Demos, când și dacă acesta se va lansa
Dreapta economică și valori conservatoare: PNL și, într-o bună măsură, PMP și ALDE
Dreapta economică și valori non-conservatoare: Spațiu liber

5. Concluzii

Nicușor Dan declara la congresul din mai că Uniunea trebuie să devină, până în 2020, unul din primele două partide din România. În acest context, non-poziționarea pe subiecte-cheie, relevante pentru societate și pentru mass-media formală și informală, nu este o opțiune reală. O formațiune de nișă poate ignora orice subiect care nu are tangență cu interesele și viața nișei; un partid de prim rang are o viziune clară pentru România și nu poate ignora dezbaterile publice, în același mod în care nu poate ignora sistemul de sănătate sau educația pre-universitară. Iar dezbaterile publice privind valorile care trebuie implementate sau respinse sunt, prin definiție, dezbaterile fundamentale ale unei națiuni.

Cu excepția unei pelicule de susținători fideli, USR riscă prin non-poziționare să fie prea conservator pentru jumătatea liberală a României și prea liberal pentru jumătatea conservatoare a României care, de altfel, are la dispoziție o ofertă electorală extrem de vastă.

USR își extrage în acest moment susținerea în principal din zonele geografice, mediile de rezidență și grupurile socio-demografice în care revoluția post-industrială a pătruns în cea mai mare măsură. Două dintre valorile pe care această revoluție le propagă, peste tot pe glob, sunt antreprenoriatul - economic sau civic - precum și respingerea fobiilor, discriminărilor și spaimelor secolelor trecute. Vorbim în consecință de un electorat liberal pe care USR trebuie să îl păstreze.

Privind spre viitor, jumătății conservatoare a României i se adresează PSD și, din ce în ce mai apăsat, PNL. Jumătății non-conservatoare a României nu i se adresează nimeni. Conceptul conform căruia România trebuie să fie o țară dezvoltată, eficientă, prosperă și atașată valorilor europene este unul care nu numai că a atras votanți către USR dar care reprezintă și o unealtă utilă pentru mărirea performanței electorale a partidului. Din fericire pentru USR, între pragmatism și idealuri nu există un conflict, cele două îmbinându-se în mod eficient.

6. Surse

Poziționarea față de posibilitatea legalizării căsătoriei între persoane de același sex depinde de vârstă = http://www.ires.com.ro/articol/309/familie-si-viata-de-cuplu-in-romania--perceptii-si-reprezentari

Nicușor Dan despre clasarea pe unul din primele două locuri în 2020: http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21762494-nicusor-dan-usr-isi-propune-devina-doilea-partid-din-tara-propuna-premierul-2020.htm

Sondajul Pew = http://www.pewforum.org/2017/05/10/religious-belief-and-national-belonging-in-central-and-eastern-europe/

Dimensiunea migrației = http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/romania-prima-dupa-siria-in-topul-migratiei-575743

Exit poll-ul Avangarde = http://www.stiripesurse.ro/analiza-de-cand-voteaza-tinerii-psd_1169137.html

Exit poll-ul IRES = http://www.ires.com.ro/articol/344/alegeri-parlamentare-2016-/profilul-votantilor

62% din votanții USR au studii superioare = http://cursdeguvernare.ro/profilul-alegatorilor-de-la-parlamentare-au-studii-superioare-62-din-votantii-usr-28-din-cei-ai-pnl-si-148-din-cei-ai-psd.html

Pactul PNL/CpF = http://www.hotnews.ro/stiri-politic-21414558-conducerea-pnl-votat-protocol-coalitia-pentru-familie-pentru-sustinerea-referendumului-revizuire-constitutiei.htm




luni, 5 iunie 2017

Un viitor politic alternativ croit de Coaliția pentru Familie

(Postare inspirată de acest articol al lui Dan Ionescu)

10 noiembrie 2019
Cum și de ce a ratat Gabriela Firea intrarea în turul doi

Părerea prevalentă, atât în PSD cât și în afara partidului, este că social-democrații au comis o greșeală majoră de strategie propunând candidatura unei femei. Argumentul de bază este de tipul "Votanții PSD sunt tradiționaliști/misogini, n-ar fi votat niciodată o femeie pentru cea mai înaltă funcție în stat, partidul ar fi trebuit să știe asta".
Mi se pare că teza e parțial eronată. În lipsa unei oferte combative din partea Coaliției pentru Familie, foarte mulți dintre cei care înclină spre PSD ar fi votat în mod disciplinat pentru Firea. În alte cuvinte, e un lucru să ai o mină plantată în pământ și altceva să pășească cineva pe mina respectivă, declanșând-o.

Propun o altă perspectivă, mai pe căprării. E metodică, nu e lungă și ne va ajuta să înțelegem mai clar ce și cum.

1) Tinerii. Ca de obicei, prezență scăzută în primul tur. Ca de obicei, nu au reprezentat o țintă importantă pentru un candidat PSD. Cei educați, cu ceva dare de mână, au votat Cioloș sau Iohannis. Cei din rural și micile orașe, unii tineri ardeleni conservatori (un grup subestimat numeric) precum și cei săraci din orașele mari aveau nevoie de un candidat care să le exprime furia. Candidatul Coaliției a punctat foarte bine în acest sens. Nu e nici prima dată când energia domină și molipsește, s-a mai întâmplat și cu Vadim în 2000.

Să nu citim prea multe aici, până la urmă marea pondere a votanților a fost în altă parte.

2) Birocrația. Singurul grup din cele din listă în care Firea obține locul unu. Pătrunderi serioase ale Coaliției (o bună parte din birocrații vârstnici sau pur și simplu mediocri sunt supărați pe UE) și ale lui Cioloș (în Ardeal).

Însă angajați la stat sunt nici două milioane. Iar în primul tur au votat nouă milioane de oameni. Continuăm.

3) Cei cu vârsta peste 30 de ani care sunt corporatiști, manageri, patroni, PFA. O felie mică din acest grup (10%) a optat pentru oferta Coaliției (ex. colegul de birou care-ți explică la țigară că dacii au inventat teoria relativității și că Uniunea Europeană e un plan al lui Lenin). Restul în principal Iohannis. Firea, în mod previzibil, n-a intrat de fel pe-aici. Nici n-avea de gând.

4) Aparatul PSD din rural și orașele mici. În seara turului unu s-a glumit despre acest aparat, un status foarte popular pe Facebook afirmând că "jumătate de PSD s-a pierdut și jumătate s-a stricat". În realitate el a funcționat aproape precum în 2014, adică a mobilizat într-o măsură slabă românii săraci, cu detaliul că o șesime din votanții 'garantat PSD' au trădat în cabina de vot, adică și-au manifestat emoția reală, poate și ca rebeliune față de baronul județean și preotul din sat care cere prea mult pentru o înmormântare.
(Nu toate răscoalele a la 1907 sunt cu furci și topoare, unele sunt pur și simplu cu ștampila de vot și o înjurătură strecurată printre dinți).

Cu ocazia acestor alegeri putem observa și că dimensiunile aparatului sunt în ușoară scădere. Un regățean din trei e acum la muncă în străinătate. Mortalitatea în rural e un pic mai mare precum cea în urban iar migrația spre orașe, în special în rândul tinerilor, e măricică. Iar odată ce-ai ajuns în metropolă, chit că pentru a munci pe salarii mizere, nu mai depinzi de PSD, partidul nu te mai poate controla direct.

5) Pensionarii și cei în pragul pensiei. Au fost 47% din oamenii care au votat în primul tur, adică de departe cel mai important grup. A fost un mic șoc la TV când acest lucru a fost făcut public, lumea a uitat însă că în 2014 acești oameni (adică vârsta 50+) reprezentau 44% din votanții din primul tur, adică aproape la fel.

A exprimat Firea nemulțumirea lor cu privire la lumea în schimbare, modernizare, globalizare, tehnologizare, secularizare, terorismul de la TV? Nu.
A exprimat Firea dezamăgirea lor cu privire la faptul că lumea în care s-au născut și în care fuseseră respectați, cea a furnalelor, uzinelor și întreprinderilor, nu mai există? Nu.
A identificat Firea un inamic credibil, o cauză, un dușman? A încercat. Dar a pune ținta pe Iohannis, un președinte mai degrabă pasiv, a fost o idee dezamăgitoare. Coaliția a fost mult mai dură, mai percutantă. A pus punctul pe i.
Și să nu uităm ceva. Coaliția nu a trebuit să creeze lucrurile de la zero. Exagerând nițel, campania lui Ponta din 2014 a dus Coaliția în 2019 în turul doi. PSD a vorbit foarte mult ani de zile despre Soros, străini, conspirații, patriotism dar s-a pomenit că mingea i-a fost furată de pe punctul de unsprezece metri exact când era pe cale să tragă la poartă. Asta pentru că existau comunicatori mai credibili decât social-democrații care, din motive de buget de stat, s-au milogit ani de zile de corporații străine în timp ce se făceau că le înjură în studiourile Antenei 3.

6) Diaspora. O parte semnificativă a celor ce muncesc în Italia și Spania și-au arătat nemulțumirea prin votul anti-sistem.

7) Trădări. Da, au fost. E imposibil să fii candidatul PSD și să ajungi pe locul trei, la 2% de locul doi, fără să ai probleme în interior, adică în secțiile de vot. Stilul de conducere al Gabrielei Firea după ce a preluat puterea în 2017, în urma condamnării lui Dragnea, a costat-o. În presă s-au scurs multe declarații suculente din PSD-ul din teritoriu, pe tipicul "acum că putem s-o nenorocim, asta o să facem". Nu toate erau false.
S-a scris prea mult despre cum Antena 3 a schimbat armele, acest element contând mai degrabă simbolic.

După cum ai putut vedea mai sus, Coaliția a destructurat o mare parte din alianța tradițională a PSD. Firea l-a luat pe "jos Iohannis" în brațe, genul de formulă la care în 2019 mai rezonează doar comunicatorii de pe chat-ul WhatsApp al comunicatorilor PSD (vă amintiți?) și a uitat să vorbească despre sărăcie, Europa, sentimentul pierderii mândriei și controlului și alte teme. Nu există subiect pe care Firea să fi fost cel mai credibil candidat. A fost a doua după Coaliție când venea vorba de euro-scepticism, a doua după Iohannis când venea vorba de mesaje pro-occident, a doua după Cioloș când venea vorba de mesaje pe prosperitate și bună guvernare, a doua după Coaliție ca răspuns la mesajele dure ale lui Viktor Orban cu privire la Trianon. Iar pe corupție și cinste au mâncat-o toți cu cartofi prăjiți. În România profundă există o mare poftă de răzbunare la adresa politicienilor locali cu Merțane, ceasuri scumpe și femei tinere la braț. Firea n-avea cum să utilizeze această furie, ea fiind reprezentanta partidului care de atâția ani e la guvernare. Cioloș și Iohannis erau prea molcomi. Și deci unde să se ducă voturile...?

Încă o nuanță: guvernările lungi (3+ ani) ale PSD se încheie cu mini-revoluții la vot. S-a văzut asta în 1996 și 2004 în special. Slăbiciunile "dreptei" și candidaților săi au deschis poarta unui nou tip de discurs anti-PSD. Eșecul de proporții istorice al candidaturii social-democrate este, în consecință, inteligibil.


miercuri, 19 aprilie 2017

Demografia schimbă România: bizara relație dintre Cluj și București

Municipiul Cluj a devenit în ultimii ani gazda concertelor de fel și chip, în timp ce Bucureștiul are un profil mai complex: și centru IT, dar și bază puternică de susținere pentru un tradiționalism refractar la schimbări. Victoria lui Firea nu e întâmplătoare, popularitatea lui Firea nu e întâmplătoare, locul unu obținut de Ponta în primul tur al alegerilor prezidențiale în 5 sectoare din 6 nu e nici el o întâmplare. Contrareacția prin proteste din ce în ce mai mare nu e nici ea un accident.

În spate se află demografia care, parafrazând o zicală populară despre pumni, "nu are minte", nu are milă și nu poate fi cârmită ușor.

Să pornim de la elementele de bază. La ultimul recensământ, Cluj-Napoca avea 324 de mii de locuitori cu domiciliul (adică carte de identitate cu adresa) în oraș, iar București 1,88 milioane. Un raport de 5,8-la-1 în favoarea capitalei.

De la recensământ și până acum, adică din 2011 și până acum, situația s-a schimbat în două feluri:

1) raportul a scăzut cu rapiditate, tinzând deja spre un 4-la-1.
2) Bucureștiul, deja un oraș în care tinerii aveau o pondere mai mică în populația totală decât în cazul Clujului, a devenit "și mai în vârstă". Când spun asta nu mă mai refer doar la populația cu domiciliul oficial, ci la populația totală.

Iar aceste două fenomene vor continua bine-mersi și în anii următori. În perspectiva lui 2020 vorbim de un raport de 3,3-la-1.

Ce se întâmplă? Păi, ce definește demografia unui oraș?

1) Migrația internă. Cum România nu are o tradiție a migrației interne a forței de muncă necalificate, cel mult fiind vorba de a munci în orașul mai bogat din județul tău sau dintr-un județ apropiat, un factor important îl reprezintă mediul universitar.

La o populație totală de 5,8 ori mai mare (în 2011), București are doar de două ori mai mulți studenți decât Clujul și, în funcție de ce cifre găsim, chiar de doar 1,8 ori mai mulți. Ponderea și impactul studenților asupra populației totale a orașului sunt mai mici în București decât în Cluj și lucrurile au stat așa dintotdeauna.
Până acum un deceniu acest lucru nu conta foarte mult. Între timp însă Cluj-ul a crescut economic și a devenit o opțiune autentică pentru absolvenți. Nu mai este doar o haltă între localitatea de naștere (Bistrița, Satu Mare, Sibiu, etc) și localitatea unde se merge la muncă (București sau un oraș din străinătate). Un fenomen similar are loc și în municipiul Iași, dar la dimensiuni mai mici.

Efectul? 28% din populația Cluj-ului cu domiciliul în oraș are între 20 și 34 de ani. Dacă adăugăm și pe cei care locuiesc în oraș dar au adresa din cartea de identitate în altă parte, ajungem la 37% din populația totală a orașului. La București valorile corespondente sunt de 19% și respectiv 23%.

Să privim și altfel lucrurile. În Cluj își stabilesc reședința în fiecare an 10 mii de persoane și pleacă în alte localități din țară maxim 1900. Creștere netă de cel puțin 8 mii pe an. În București, se stabilesc între 25 și 35 de mii și pleacă în alte localități din țară (în Ilfov sau chiar... Cluj) 15-20 de mii. Raportul dintre creșterea celor două orașe fluctuează între egalitate și 2-la-1 în favoarea Bucureștiului, mult inferior acelui 5,8-la-1 de la care pornim în 2011. Bucureștiul gâfâie, la Cluj 14% din populație (oficial) nu trăia în oraș acum cinci ani...

2) Migrația externă. Înainte să aruncăm un ochi pe cifre: când vine vorba de marile orașe nu se pleacă în străinătate doar pentru bani mai mulți. Bucureștiul e afectat serios de lipsa calității vieții, lucru din ce în ce mai transparent celor care vizitează, măcar în trecere, un oraș similar din străinătate. Traficul e prost ca la Cluj, în rest punct cu punct - spații verzi, poluare, transport în comun, birocrația locală - capitala e inferioară atât Cluj-ului cât și Budapestei sau (haha) Londrei. Niciuna din probleme nu prezintă interes pentru primărie - asta în cazul în care ar fi capabilă să încerce să le rezolve - întrucât baza sa electorală e în altă parte.

Iar bucureștenii știu asta și acționează în consecință.

Conform INS migrația externă definitivă dinspre Cluj spre străinătate e de 280-320 persoane/an. Dinspre București e de minim opt ori mai mare (cotă atinsă în 2013) și până la de douăzeci de ori mai mare (2014). Raportul 5,8-la-1 nu se menține... din București se emigrează în droaie.

Și nu emigrează pensionarii.

3) Spor natural: nașteri vs. decese.

Demografia funcționează geometric. Atragi la tine în oraș mulți oameni tineri, de vârstă fertilă? Vei avea copii mulți și, implicit, peste ceva ani, iarăși mulți oameni tineri, de vârstă fertilă și deci mulți copii etc etc etc. Gonești tinerii? La revedere natalitate, deci la revedere și natalității de peste 20-30 de ani...

Din fericire aici matematica e mai simplă. În contextul în care România are un spor negativ ( = mai multe decese decât nașteri) de 75 000, Cluj-ul are mai multe nașteri decât decese an de an, fenomen cel puțin bizar pentru țara noastră, iar Bucureștiul un deficit de 3000/an. Iar valul deceselor din București încă n-a început... în deceniul următor 450 de mii de bucureșteni, cam cât un Cluj mai dodoloț, vor păși în lumea celor drepți.

Unde orașele seamănă este un dezechilibru de gen care explică parțial valorile disonante față de restul țării. La categoria de vârstă 20-34 de ani, la fiecare 100 de bărbați din București există 105 femei; în Cluj la 100 bărbați corespund numeric 111 femei, în timp ce în restul țării doar 93. Că ești un bărbat tânăr care vrea să înceapă o familie sau că dorești o relație pur erotică, e mai ușor să îți îndeplinești obiectivul în metropolele României decât într-un orășel mic sau în mediul rural. Iar acest lucru schimbă totul, de la tonul unui protest până la rata infracționalității sau prioritățile generaționale.

Ce înseamnă toate astea, în rezumat?

București-ul e o rană care supurează, orașul-dormitor în care locuitorii ar prefera să nu doarmă de fel (și, cu câte noxe li se strecoară pe fereastră, cine-i poate blama?). Se migrează la Cluj, se migrează la Sibiu, mai nou la Iași, se migrează la Milano sau la Dublin sau la "casă în Ilfov" (o iluzie cândva sacră, ea însăși pe cale de nimicire datorită infrastructurii deficitare). În cuvintele jurnalistei Elena Deacu, "Bucureștiul e orașul unde faci banii cu care să pleci să vizitezi orașe civilizate și frumoase". Un alt jurnalist, Teodor Tiță, punctează într-un articol solid starea de anxietate în care se regăsesc mulți din locuitorii tineri ai capitalei, care simt că orașul se apropie de starea de debandadă a Kinshasei mai degrabă decât de traiul predictibil, curat și civilizat al unui oraș vest-european. Dezvoltarea în cifre a economiei orașului e un adevăr parțial, trădat de scăderea constantă a numărului de locuitori (adică ... a plătitorilor de taxe, lucru de care primăria municipală cu 50 (!) de consilieri nu prea pare să-i pese). Între norurile de rapt, șmen și șperț, infrastructura se prăbușește: deși populația scade, capacitatea mijloacelor de transport în comun de a duce oameni din punctul A în punctul B scade cu și mai mare repeziciune. Cine nu vede legătura între traficul infect și protestele stradale anuale este invitat să o facă. Fluviile au deseori la bază râușoare.

Cluj-ul trece și va trece prin alt tip de criză. Economia orașului este în schimbare, iar modelele orașelor în creștere sunt intraductibile pentru o municipalitate românească (Shanghai? Nairobi? Dacca? San Francisco?). Limitările obiective de natură geografică apasă deja greu, creând scenariul "Berlin": chirii care scot din oraș locuitori, tragedii autentice dar de ne-evitat ("Aș dori să trăiesc aici, îmi place enorm orașul dar nu-mi mai permit, ajutați-mă!"). În cazul în care paradigma economică generală va fi funcțională în continuare, cuvântul Cluj-ului va deveni din ce în ce mai important în acest secol. Contează mult și competiția regională (mă uit la tine, Timișoara), dar atracția pentru emigranții interni e mai mare în Cluj decât în cazul capitalei Banatului, adică aproape dublă, ceea ce e deocamdată decisiv.


joi, 13 aprilie 2017

CRIB face și vede numai CRIB

Ne aflăm într-o revoluție tehnologică, denumită pe scurt "post-industrială". Influența ei trece dincolo de elementele concrete, gen informatizarea; ea schimbă și stiluri de viață, valori, percepții asupra sinelui și altora. Legăturile sociale sunt mai rapide dar de mai slabă intensitate, ritmicitățile previzibile sunt înlocuite cu exploziile haotice de emoție, autoritatea exercitată de sus-în-jos e înlocuită de rețele participative fără lideri, etc.

În România partea societății rămasă pe dinafară - din motive economice sau pur și simplu pentru că nu se poate adapta - s-a refugiat în mod logic în tipologia românească anterioară celei post-industriale, adică în CRIB = Comunismul Ruralo-Industrial Balcanic. "Comunism" pentru că autoritatea partidului aflat la putere ar trebui să nu fie vreodată chestionată iar suprapunerea între stat și politică e considerată naturală. De asemenea, ideologic și cultural se copiază ce exista în comunismul românesc ceaușist (care la rândul său plagia legionarii). "Rural" pentru că aproape jumătate din populație, în 1989 sau acum, locuiește la sat, iar normele respective au importanța lor pentru sistem. "Industrial" pentru că, pentru o parte a populației, s-a realizat o integrare parțială în logica economică și socială a lumii coșului de fum, strungului și furnalelor. "Balcanic" pentru că eficiența statului e redusă, corupția e normală iar canalele non-formale de obținere a resurselor de orice tip primează. Cele patru elemente, după cum observi, se influențează reciproc.

CRIB nu e un partid și nici o generație, ci un curent de idei și un set de valori. Misiunea CRIB nu e ușoară: a te lupta cu o revoluție tehnologică e dificil până și pentru nord-coreeni, darămite pentru o nație europeană. PSD și ALDE, în speță, nu sunt chintesența CRIB ci modalitatea de exprimare a CRIB în spațiul politic.

Important în lunile trecute și în anii ce urmează este că CRIB nu înțelege revoluția post-industrială și nici segmentele care sunt sub puterea ei. Tot ce vede CRIB trebuie tradus în ... limba CRIB. De aceea, de exemplu, protestele anti-OUG 13 au fost citite de PSD și ALDE drept o conspirație planificată de un grup redus de elite umbroase. S-au folosit până și ideile lui Nicolae Ceaușescu din 20 decembrie 1989. (CRIB e CRIB indiferent ce an e în calendar).  În lumea CRIB nu există autonomie sau independență: ieși în stradă pentru că ți s-a zis de către o persoană cu statut superior să ieși în stradă. (Vorba lui Dragnea, "oamenii noștri nu mai pot fi ținuți în frâu." Care frâu? Poți să spui asta în secolul 21 în Europa? Într-o democrație? Nu, evident că nu, dar în lumea CRIB da, poți s-o spui, e chiar natural.) Implicit un protest nu poate fi decât organizat de structuri formale, chit că mai puțin vizibile. De asemenea, ideea de a protesta împotriva corupției e de neînțeles pentru CRIB. Corupția e calea normală a lucrurilor. E dreptul celor aflați la vârful CRIB, drept căpătat pentru că au ajuns la vârf. Restul societății trebuie să plece capul și să pipăie firimiturile. Așa e normal, așa e CRIB să fie.

Am sugerat mai sus că, atunci când vorbesc despre CRIB, nu fac apel doar la o filosofie. Consecințele sunt concrete. Un exemplu nostim îl reprezintă, iată, propunerea de schimbare a regimului fiscal:

1)  Persoanele autonome dispar; toți aparținem unei gospodării. Trecem de la individ la colectiv, de la răspunderea individuală la cea de grup. Suprem ne-urban; ideal pentru modelul tradițional rural din România sau de la est de Carpați, mai generic vorbind. Sau pentru orice zonă din Europa de dinainte de 1700.

2) Că-i 1870 sau 1950, românii trăiau în spații bine definite, în genere în rural. Mobilitatea geografică era mică iar familiile stabile sau extrem de stabile, deci și mobilitatea socială era redusă, fiind provocată în principal de căsătorie și deces, adică două evenimente per viață de om. Practic, mutarea se făcea doar sub controlul statului, aproape întotdeauna în contextul urbanizării. Statul dându-ți apartament, îți schimbai și adresa din buletin, semnalând deci statului unde ești. Schimbarea drumului de viață așa, tam-nesam, era science fiction. Lumea în care sute de mii de locuitori se nasc în localitatea A, fac facultatea în localitatea B, muncesc acolo o perioadă, după care pleacă la muncă în alt oraș C pentru un salariu mai mare (și, de ce nu, la câțiva ani după aceea în municipiul D), locuind în 4 localități doar între 17 și 32 de ani este post-industrială.

3) Responsabilitatea în relația cu statul e preluată de consultanții fiscali. Statul își recunoaște incapacitatea de a opri economia neagră prin mijloace indirecte și își manifestă prezența concret. Nu întâmplător Facebook e plin cu clipuri din filmul "Moromeții": sistemul utilizat atunci era cel propus de acum.
Să ne amintim că în secolul 19 statul, în Vechiul Regat, a fost mijlocul de educare și stăpânire a marei mase a populației, în genere analfabetă și săracă. România post-industrială a luat-o înainte imprimantelor cu ace din instituțiile statului. Dar CRIB nu poate înțelege asta.



Un cântec care îi face și acum pe oamenii CRIB să lăcrimeze de emoție conținea următoarele versuri:
"Trăim decenii de împliniri măreţe
Trăim decenii de muncă şi avînt
Trăim decenii de vis şi frumuseţe
Trăim decenii de înţelept cuvînt
Visăm decenii trăite în demnitate
Visăm decenii de suveranitate
Visăm decenii de mîndru eroism"

Nu vor fi decenii, vor fi ani, dar ani de conflict puternic, în special dacă migrația spre spațiul anglo-saxon nu se relansează. Nu e vorba de partide aici sau de o figură sau alta. După Dragnea va urma Olguța sau Firea, dar melodia va rămâne aceeași. Iar finalul confruntării e ireversibil. În medie, tot acest text ți-a luat 5 minute și o secundă să-l citești. În acest timp, statistic vorbind, au murit 2 cetățeni români pentru care tot ce se întâmplă acum în România era extrem de dificil de suportat, o rupere dură față de ritmurile vieții trăite de ei din copilărie până la pensie, o încălcare continuă a valorilor tradițional-naționaliste în care au fost educați și tot în același timp a căpătat drept de vot un tânăr de 18 ani, pe care e mai greu să pui șaua dacă ești CRIB pentru că nu-l înțelegi, e la fel de îndepărtat de tine precum o specie extraterestră.