Faceți căutări pe acest blog

joi, 10 mai 2012

PPDD la apogeu

Notă: sondajul a fost efectuat cu aproape o lună înainte de căderea cabinetului Ungureanu.

Sondajul realizat de IMAS publicat azi de "Adevărul" enunţă o realitate deja prezentă în sondajele altor institute:

Scorul PDL = 18,0%
Scorul PPDD = 18,7%.
Cum marja de eroare este de +/- 3%, nu se poate afirma cu certitudine că PPDD a urcat pe locul 2, depăşind PDL.

Dar să ne uităm puţin la trend:

PDL este în jurul cotei 18 din noiembrie şi până acum, cu mici variaţii (21 în decembrie, 15 în ianuarie). Conform IMAS, partidul nu a câştigat sau pierdut nimic prin demisia lui Emil Boc şi prin sosirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în fruntea guvernului.

PPDD este însă pe cai mari, având cel mai înalt scor din ultimul an şi jumătate. Iată scorurile PPDD în ultimele şase luni, rotunjite: 13-12-14-17-17-19. Ce a fost oare între "14" şi primul "17"? Ce a dus la mărirea electoratului PPDD - ca pondere în termeni relativi - cu un sfert?

  (imagine preluată de pe ceicunoi.wordpress.com)

Acum putem identifica cine a câştigat - chiar dacă şi puţin - din proteste. O parte semnificativă dintre cei care au simpatizat cu protestele s-au raliat componentei de mesaj anti-sistem.

Dacă lupta PDL vs. USL este asemănătoare celei de pe frontul de vest din primul război mondial (cazemate apărate până-n dinţi, tranşee, linia frontului se deplasează câţiva zeci de metri în fiecare zi sau deloc, ambele armate sunt motivate şi conştiente de consecinţele unei înfrângeri), PPDD este pe frontul de est, acolo unde s-au petrecut spectaculoase bătălii de manevră şi retrageri cu consecinţe strategice imense.

Nu ştiu în ce măsură cei care alcătuiesc strategiile USL şi PDL sunt conştienţi de această stare de fapt. În următoarele luni, ei vor "predica celor deja convertiţi" - este greu de crezut că în lipsa unor fenomene ieşite din comun, acum, după ani de luptă politică, susţinători PDL sau USL vor renunţa să-şi mai voteze partidul favorit. USL foloseşte deja cartea "reîntregirilor bugetare" pentru a obţine noi votanţi, iar PDL poate încă să îl folosească pe MRU în partid, testând capacitatea acestuia de a atrage voturi înspre PDL. Însă cu fiecare atac dur, argumentat sau nu, la adresa oponentului principal, PDL şi USL vorbesc fără să îşi dea seama şi în auzul altor cetăţeni aflaţi în ţară şi interesaţi măcar minimal de politică, români care cu fiecare greşeală a guvernării USL pot trage concluzia că "toţi sunt la fel". Deja un sfert dintre ei susţin PPDD. Ceilalţi au urechile ciulite. Pot decide să voteze acum... sau în octombrie... sau în ziua votului. Sau să nu voteze deloc.

7 comentarii:

  1. Este - in societate - o adevarata isterie anti-PPDD. Eu nu reusesc sa inteleg cu ce sunt (mult mai) rai decat PDL sau USL. Poate ma lamuriti...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Percepţia răspândită în rândul multor votanţi ai altor partide decât PPDD este următoarea: PPDD = populism iresponsabil.

      Ștergere
    2. Cred ca o revedere a discursurilor politice PDL/USL din 2008 ar fi o veritabila redefinire a populismului iresponsabil... :)

      Ștergere
    3. Claudiu, ai dreptul la opinie şi la a interpreta ce se întâmplă după cum doreşti. Pe mine nu prea mă interesează care partid e mai X sau mai puţin X. Decât dacă e vorba de cifre :)

      Ștergere
  2. Sondajul a fost predat catre Adevarul exact in ziua motiunii de cenzura si a fost efectuat dupa 10 aprilie.
    Teoria celor de la IMAS (expusa de acum vreun an in presa) este ca PPDD este "punga" de retragere a pedelistilor. Cum au mai fost ApR pentru PSD etc. Un partid supus atacurilor publice nu-si pierde multi sustinatori, ci acestia se refugiaza in pungi temporare. Problema PDL este sa-i aduca inapoi. De obicei se reuseste in proportie de 40-50%. De aceea cei de la IMAS spun ca in aprilie 2012 PDL ar fi facut 25% la parlamentare, iar USL 55%....
    Ca ziarist, nu pot sa nu remarc "profesionalismul" celor de la Adevarul...Bine ca nu l-au publicat in ziua alegerilor locale...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Conform "Adevărul", sondajul a fost efectuat între 4 şi 13 aprilie.
      Nu apăr nici "Adevărul", nici IMAS, dar sondajele efectuate de IMAS în luna X sunt întotdeauna publicate la începutul lunii X+1. Dacă se dorea "protejarea" PDL, sondajul nu mai era publicat. Acum, exact la startul alegerilor locale, efectele asupra activiştilor PDL vor fi mult mai grave. Sau poate n-am înţeles ce-ai vrut să spui.
      Notez teoria privind "punga de retragere", dar dezaprob parţial cu ea. O "pungă de retragere" care există de doi ani devine un refugiu. Iar PDL are probleme pe practic toate palierele - organizaţii locale care emigrează în bloc la unii sau la alţii, vectori de imagine cu credibilitate negativă, brand-ul de partid corupt şi nepăsător faţă de suferinţele "oamenilor", o figură patern-simbolică (TB) decredibilizată, pierderea puterii = pierderea banilor şi pierderea unei mari părţi a potenţialului de fraudă în toamnă, etc etc etc. Cred că PDL a pierdut foarte mulţi votanţi de-a binelea, deşi ar putea recâştiga o parte pe erori ale USL.

      Ștergere

Arhivă blog